Izvoarele
minerale, apele termale si manastirile sunt perlele statiunii
Calimanesti-Caciulata. Izvoarele sulfuroase, clorosodice, calcice, magnezice,
bromurate, iodurate de aici sunt astazi medicamente pentru miile de bolnavi din
toata tara.
Localitatea Calimanesti-Caciulata, în care Mircea cel Bătrân a ctitorit Mănăstirea
Cozia, este cunoscută încă din vremea dacilor, care au
descoperit efectele benefice ale apelor termale din zonă.
O
legenda spune ca un cioban ii marturiseste la spovedanie unui calugar la Cozia,
ca el s-a vindecat de "metehnele trupului" scaldandu-se intr-un lac
din "Campul lui Caliman".
Puteri ceresti au fost
acolo, din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile ranite s-au vindecat.
Mircea cel Batran si Matei Basarab veneau des la manastire, dar veneau si
pentru apele binefacatoare. Bolnita de la Cozia pare ca a fost primul spital
din zona, unde oamenii bolnavi veneau sa se trateze. Izvoarele care tasneau din
pamant si care pe deasupra si vindecau au starnit interesul.
In
1848 doctorul Carol Davila recunoaste importanta apelor in vindecare. Doctorul
francez Joseph Caillat, care in 1854 a poposit o vreme pe meleaguri valahe, a
procedat in anul 1859 la analiza apelor minerale de la Calimanesti-Caciulata. In 1869
imparatul Napoleon al III-lea a urmat o cura cu apa minerala de Calimanesti-Caciulata,
care i-a fost expediata in Franta. In 1893, apa minerala de la
Calimanesti-Caciulata a obtinut medalia de aur la Expozitia internationala de
produse alimentare si ape minerale de la Bruxelles, iar in 1910 s-a construit
primul pavilion pentru ape minerale.